Press Releases

Bogdan Tudor, CEO & Fondator StarTech Team, este noul reprezentant CompTIA în România

Mar 13, 2019

Devino un profesionist în IT cu ajutorul certificărilor internaționale CompTIA

Bucharest, Romania – Bogdan Tudor, CEO & Fondatorul companiei de IT StarTech Team, a devenit reprezentantul principal al liderului mondial de acreditare a programelor de certificare profesională în IT, CompTIA. El a pus bazele în 2001 uneia din cele mai reprezentative companii IT din România, Class IT Outsourcing. Compania de servicii IT a crescut în fiecare an, ajungând astăzi să  susțină succesul a peste 500 de clienți din România și la nivel global, iar din 2016 numele a fost schimbat din Class IT outsourcig în StarTech Team.

Reprezentând CompTIA pe piața IT din România, scopul comun este acela de a educa oameni de IT din zona de business corporații, guvern, centre de formare profesională, școli, cât și de dobândire a unor abilități și cunoștințe pe care industria IT le caută pentru a avea profesioniști mai buni. „Prin deținerea unei certificări recunoscute la nivel global CompTIA, oamenii demonstrează că stăpânesc competențele necesare în industrie. Acest lucru este excelent și pentru Angajatori! Ei pot fi siguri că noul angajat se potrivește cu cerințele de pe piață”, spune Bogdan Tudor, CEO&Fondator StarTech Team.

Începând din mai 2018 Bogdan Tudor a devenit Business Development Representative pentru CompTIA – liderul mondial în ceea ce privește programele de certificare profesională. Bogdan a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, a urmat un EMBA în economie la KSU&Asebuss, are o diplomă în negociere de la Harvard Business School (2011). În anul 2013 a obţinut un executive degree în antreprenoriat de la Sloan School of Management din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT).

În ceea ce privește forța de muncă, cu mai mult de 2.000.000 de certificări IT emise în întreaga lume, CompTIA este principalul furnizor de certificări IT. Acestea sunt recunoscute ca standard la nivel mondial și sunt singurele care nu sunt asociate unui vendor, respectiv unui singur furnizor de tehnologie (Microsoft, Cisco, HP sau alții). O certificare CompTIA confirmă deținerea celor mai noi cunoștințe necesare pentru tehnicieni IT și este recunoscută de către cele mai mari companii producătoare, distribuitori și vânzători de hardware și software din lume. Timp de peste 20 de ani, CompTIA a inițiat traininguri și examene de certificare în ceea ce privește suportul IT, rețelistică, securitate, dezvoltare open-source (Linux), cloud și mobilitate.

Multe dintre certificările CompTIA sunt acreditate de către Organizația Internațională pentru Standardizare și Institutul Național de Standarde Americane (ISO / ANSI). De asemenea, CompTIA colaborează cu autoritățile guvernamentale din Statele Unite și din străinătate. Actualizările permanente ale examenelor asigură că certificările CompTIA răspund nevoilor provocărilor tehnologice actuale. CompTIA oferă și conținut de învățare de tip Self-Study, cum ar fi cărți electronice și cursuri online. Pe piața IT din România, printre partenerii de training autorizați CompTIA se numără și New Horizons sau Deloitte Academy.

Contact:

Christina Allmeroth
Senior Manager, Business Development Eastern and Central Europe
CompTIA
callmeroth@comptia.org